+40763 204 739 [email protected]

Din experiența celor întâmpinate în decursul acestor mulți ani de când mă ocup cu securitatea cibernetică și cu accent pe situațiile în care au fost implicați copii, pot concluziona că majoritatea părinților nu au putut ține pasul cu evoluția tehnologiei și mai ales cu activitățile copiilor în mediul online.

De ce?

Evoluția tehnologiei are un parcurs foarte rapid, la care copii și tinerii se adaptează destul de ușor. Activitățile lor sunt deja conectate la tehnologie, iar mintea lor este destul de odihnită și deschisă spre cunoaștere. La polul opus avem părinții, care sunt ocupați cu activitățile profesionale și personale, iar acestora le este mai greu să țină pasul cu ceea ce se întîmplă la nivel tehnologic, cu atât mai puțin să poată monitoriza activitatea online a copiilor și să poată percepe modificarile comportamentale ale acestora. Tot aici avem părinții și bunicii care nu înțeleg tehnologia, o folosesc așa cum au fost învâțați: apasă aici și aici, dă cu degetul aici etc.

Așa cum am menționat în articole anterioare și la cursurile de securitate cibernetică, există un număr mare de pericole în mediul online, dar acum ne vom ocupa de cele care ar putea afecta copii, încercând să enumerăm câteva semnale care ar trebui să ne pună într-o stare de alertă.

Aceste probleme nu sunt toate grave sau supun copii la riscuri mari, dar pot conduce copii spre activități care nu îi reprezintă sau le pot schimba caracterul.

Vom enumera câteva semne care ar putea indica faptul că un copil are probleme din cauza utilizării excesive a internetului sau a unui comportament neadecvat online și le vom adăuga o mică descriere:

  1. Reducerea timpului petrecut cu prietenii și familia: Copiii care petrec prea mult timp online pot începe să-și neglijeze relațiile offline. Ei ar putea evita întâlnirile cu prietenii sau cu membrii familiei, preferând să petreacă timpul pe dispozitivele lor sau în lumea virtuală.
  2. Dificultatea în menținerea unei concentrări îndelungate asupra unei sarcini: Când un copil petrece mult timp online, capacitatea sa de a se concentra și a rămâne atent poate fi afectată. Aceasta poate duce la probleme în școală sau în activitățile extracurriculare.
  3. Probleme de somn, inclusiv insomnie sau tulburări de somn: Utilizarea excesivă a internetului poate afecta ritmul circadian al unui copil, determinând probleme cu somnul, precum insomnie sau tulburări de somn.
  4. Schimbări în comportamentul alimentar, cum ar fi pierderea sau creșterea în greutate: Unii copii pot uita să mănânce sau pot mânca excesiv, neglijând nevoile lor nutriționale, din cauza utilizării excesive a internetului.
  5. Dispoziție proastă, anxietate, iritabilitate sau depresie: Copiii care petrec prea mult timp online pot deveni irascibili, anxioși sau depresivi, din cauza stresului și a presiunii asociate utilizării excesive a internetului.
  6. Schimbări de comportament și atitudine față de școală, precum și scăderea performanței școlare: Utilizarea excesivă a internetului poate duce la probleme în școală și la scăderea performanțelor academice. Copiii pot deveni mai puțin motivați și mai puțin implicați în școală.
  7. Ascunderea comportamentelor online și secretele de familie sau prieteni: Copiii care petrec prea mult timp online pot deveni secretivi și pot încerca să ascundă comportamentul lor online sau activitățile lor de familie și prieteni.
  8. Comportamentul agresiv sau conflictual, precum și tendința de a fi mai retras: Uneori, copiii pot deveni agresivi sau conflictuali din cauza utilizării excesive a internetului. De asemenea, pot fi mai retrași și pot prefera să petreacă timpul singuri decât cu alții.
  9. Dependenta de internet si neputinta de a-l parasi pentru perioade mai lungi de timp: Copiii care petrec prea mult timp online pot dezvolta o dependență de internet și pot fi reticenți să își părăsească dispozitivele pentru perioade lungi de timp. Aceasta poate duce la probleme de sănătate mintală și fizcă.
  10. Comportament social: Copii care sunt influențați de anumite subiecte(politică, religie, sex, educație, profesie etc) devin irascibili, vorbesc urăt despre anumite categorii de persoane, susțin verbal anumite categorii de persoane, folosesc cuvinte și expresii care nu fac parte din vocabularul standard.

Toate cele enumerate pot fi în egală măsură consecințe ale șantajului, ale bullying-ului online și ale inducerii în eroare(păcălire) a copilului.

Conștientizarea este un factor cheie în tot acest proces de educație cibernetică. Este o mare diferență între a nu știi ce se întâmplă și a fi citit undeva despre un anumit subiect, mai ales când este vorba despre copii.
Educația cibernetică nu înseamnă că trebuie obligatoriu să fii o persoană tehnică și cu un nivel ridicat de pregătire în anumite domenii…. NU! Educația cibernetică este și despre deschiderea spre informații, cunoașterea pericolelor și a modalităților de a ne proteja atunci când folosim Internetul și tehnologia, despre cum să îi ajutăm pe cei care nu știu sau nu înțeleg.

Educația cibernetică este o responsabilitate comună!

În articolele care urmează vom încerca să scoatem în evidență modalități de înțelegere a activităților desfășurate de copii și de combatere a situațiilor dificile în care sunt implicați.

Astăzi lansăm și grupul de Facebook: Copilul și Internetul – Un grup pentru părinții dornici să ajute sau să fie ajutați.

Share This

Share this post with your friends!